Producerea mierii de albine
Producerea mierii de albine din nectar
Nectarul este un produs de secreţie al glandelor nectarifere florale sau extraflorale. Nectarul se prezintă sub forma unei soluţii glucidice cu o concentraţie variabilă cuprinsă între 5 şi 80% glucide. În compoziţia nectarului se găsesc în cantitate mai mare zaharoză, glucoză şi fructoză, iar în cantităţi mai reduse, alfa-metil glucozidele, maltoza, melibioza, trehaloza, amibioza, rafinoza şi melizitoza. În afară de zaharuri, nectarul mai are în compoziţia sa alte substanţe în cantităţi infime cum ar fi: acizi graşi, răşini, dextrine, diferiţi compuşi cu fosfor şi azot, săruri minerale, proteine, vitamine, enzime, drojdii, substanţe biologic active, substanţe aromate.
Greutatea specifică a nectarului variază între 1,02 şi 1,35, reacţia acestuia putând fi acidă, bazică sau neutră, având în general un PH acid. Secreţia nectarului de glandele nectarifere florale începe odată cu deschiderea florii şi se termină cu fecundarea ei. Factorii care influenţează producţia de nectar sunt: specia plantei, vârsta, poziţia florilor pe plantă sau în inflorescenţă, stadiul înfloririi. Vârsta plantelor influenţează secreţia de nectar. Florile de tei bătrâne secretă mult mai mult nectar decât cele tinere, cantitatea de zahăr fiind aceeaşi. Referitor la poziţia florii pe plantă s-a constatat că florile de tei de pe ramurile superioare produc nectar mai puţin dar mai concentrat decât cele de pe ramurile inferioare iar în ceea ce priveşte poziţia florii în inflorescenţă, s-a constatat că florile situate la vârful incandescenţei secretă mai puţin nectar decât cele situate la baza ei.
Producţia de nectar, pe lângă aceşti factori, este influenţată şi de anumiţi factori externi cum ar fi: fertilitatea şi umiditatea solului, condiţiile meteorologice ca temperatura, precipitaţiile, lumina, vântul, umiditatea atmosferică. „Ploile moderate şi umiditatea atmosferică au o influenţă favorabilă asupra secreţiei şi a producţiei de nectar. Când ploile sunt abundente şi de lungă durată, nectarul este diluat mult sau spălat de pe flori ceea ce are o influenţă negativă asupra culesului şi recoltei de miere.” Temperatura joacă un rol foarte important în secreţia şi producţia de nectar. Temperatura optimă este cuprinsă între 20-300C iar peste 350C sau sub 100C este nefavorabilă.
Producţia de nectar este influenţată favorabil atunci când solurile au un conţinut mare de substanţe minerale, solurile cu mult cernoziom, pe când prea mult azot, şi prea puţin fosfor şi potasiu scad productivitatea nectariferă, plantele producând mai multe frunze decât flori. Momentul optim de secreţie în timpul zilei variază de la o specie la alta. Un exemplu este floarea soarelui a cărui moment optim de secreţie se înregistrează dimineaţa pe când la tei momentul optim este în orele de după amiază.
Cum produc albinele mierea?
Producerea mierii de albine este un proces complex ce începe cu recoltarea nectarului de către albine şi se încheie cu căpăcirea celulelor în care a fost depozitată. Acest proces este realizat de albinele lucrătoare care sunt femele. Aparatul bucal al acestora este format din mandibule, maxile şi labium. Cu ajutorul mandibulelor, albinele ingeră granulele de polen, rod căpăcelele fagurilor, modelează solzii de ceară, clădesc fagurii şi curăţă stupul. La baza mandibulei se găsesc două glande mandibulare. Secreţia acestor glande împreună cu secreţia glandelor faringiene formează saliva. Maxilele şi labium formează trompa, cu ajutorul căreia albinele recoltează hrana lichidă prin aspiraţie şi lins, moment în care toate piesele componente se alătură, formând un tub cu lumen mai mare la bază şi mai redus la vârf, diametrul acestuia variind direct cu vâscozitatea hranei. Materia primă absorbită, pătrunde în esofag şi este apoi depozitată în guşă. După ce albinele îşi umplu guşa, se întorc la stup unde scot picătura de nectar, pe partea anterioară a trompei.
La transformarea nectarului în miere participă întreaga familie de albine. În primă fază are loc eliminarea surplusului de apă din matreria primă la limita de 17-18%, pe două căi: maturarea acesteia de către albine sau distribuirea ei în cât mai multe celule ale fagurilor.
„Maturarea mierii de către albine constă în regurgitarea repetată a unei picături de nectar din guşă la extremitatea cavităţii bucale sub îndoitura trompei şi înghiţirea repetată a picăturii. Eliminarea picăturii de nectar şi inghiţirea însoţită de o mişcare ritmică a trompei se desfăşoară în reprize de 10-15 secunde, timp de aproximativ 20 minute, apoi albina depozitează mierea în celule. După un asemenea ciclu de maturare urmează altele, desăvârşind procesul de transformare a nectarului sau a manei în miere”.
După maturare se saturează cu enzime produse de glandele salivare ale albinei sau au loc procese biochimice, constând în transformarea zaharozei sub acţiunea invertazei în glucoză şi fructoză. Reducerea conţinutului în apă duce la reducerea spaţiului de stocare şi la mărirea presiunii osmotice a mierii. Osmoza este fenomenul observat atunci când două soluţii de concentraţii diferite sunt separate de o membrană organică sau de un perete semipermeabil. Deci, din cauza presiunii osmotice, bacteriile nu pot sa trăiască şi nici să se înmulţească în miere. Chiar dacă acestea sunt în stadiu de spori, ele sunt afectate de presiunea osmotică, datorită conţinutului scăzut de apă şi grosimii peretelui celular. În concluzie, putem spune că presiunea osmotică din miere reprezintă un factor de protecţie contra atacului microbilor. Enzimele acţionează asupra zaharurilor după ce aceasta a fost depozitată în celulele fagurilor. Când celulele sunt umplute cu miere, se căpăcesc, astfel mierea putând să se conserve timp îndelungat. O familie de albine poate sa strângă, într-un sezon melifer, până la 150 kg miere. Pentru producerea unui kg de miere, o albină trebuie să efectueze 120000- 150000 de zboruri de cules.
Producerea mierii de albine din mană
Mana este o substanţă dulce, limpede şi vâscoasă, uneori solidificată, ce se găseşte pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor. Poate fi: de origine vegetală, când este secretată direct de mugurii, frunzele sau alte părţi ale plantelor, şi de origine animală, fiind produsul de secreţie a unor insecte. Mana de origine vegetală prezintă o importanţă redusă, aproape nesemnificativă, găsindu-se pe ramurile de arţar, mesteacăn, arin, tei, salcie, în special primăvara.
Mana de origine animală, este produsul de excreţie a unor insecte. Aceste insecte perforează frunzele sau alte părţi ale plantei şi se hrănesc cu proteinele şi apa sevei, eliminând partea nedigerată, bogată în zaharuri. Partea nedigerată, excretată, reprezintă de fapt picăturile de mană, colectate de albine. Mana are în compoziţia sa nu doar zaharurile de bază, ci şi alte forme de zaharuri, cum ar fi melezitoza. Acest zahar este rezultatul acţiunii fermenţilor.
„ Mana mai conţine pentozani, gume, mucilagii şi alte substanţe hidrocarbonate complexe de tipul substanţelor pectice, precum şi o cantitate mare de săruri minerale (până la 4- 5% din substanţa uscată). Fiind un produs de dezasimilaţie al insectelor, spre deosebire de nectar, conţine o cantitate mai mare de substanţe azotoase şi este sărac în substanţe aromate specifice nectarului florilor. Prezenţa în mană pe lângă aminoacizii existenţi în sevă, a aminoacizilor noi cum este acidul gamma aminobutiric, se presupune că este rezultatul metabolismului insectei sau constituie un produs al activităţii simbionţilor ce trăiesc în hemolimfa insectei gazdă, capabili să fixeze şi să transforme azotul din aer”.
Există diferite specii de insecte producătoare de mană. Până în prezent se cunosc 60 de specii de astfel de insecte, alături de aproximativ încă 40 insuficient studiate. Acestea fac parte din ordinul Homeoptera, familiile Lachnidae şi Lecanidae, şi deşi au o răspândire largă şi o capacitate mare de înmulţire, sunt puţin rezistente la condiţiile de mediu nefavorabile. Plantele gazdă cele mai importante sunt: molidul 70%, bradul alb 25%, pinul şi laricea 5%, după care urmează celelalte cum ar fi ienupăr, tuia, tei, castan dulce, mesteacăn, arin, frasin ş.a.
Producerea manei poate fi influenţată de anumiţi factori: meteorologici, dăunătorii producătorilor de mană sau unii factori artificiali. Pentru a se arăta influenţa factorilor meteorologici, s-a realizat un studiu. Astfel, s-a arătat că dacă în perioada cuprinsă între august-noiembrie, vremea este caldă cu precipitaţii moderate şi vegetaţia se dezvoltă normal, aceste condiţii constituie cele mai bune premise pentru înmulţirea producătorilor de mană. Dar dacă toamna este rece cu ploi torenţiale de lungă durată, şi zapada timpurie, acestea prezintă condiţii nefavorabile pentru înmulţirea producătorilor de mană.
Ca principal dăunător se înregistrează viespea, deoarece mana şi insectele producătoare de mană prezintă hrana preferată a acesteia. După observaţiile apicultorilor cu experienţă, în zonele în care există focare mari de viespi, recoltele de miere de mană sunt mai scăzute. Un element important pentru prognoza de lungă durată, în constituie prezenţa coloniilor de furnici şi circulaţia acestora pe arborii de conifere. Ca cât densitatea coloniilor de furnici este mai mare cu atât recolta de miere de mană este mai mare. În procesul de transformare a manei în miere de mană, atât insectele producătoare de mană cât şi albinele joacă un rol important.
Insectele producătoare de mană au piesele bucale subţiri şi ascuţite la vârf, cu ajutorul cărora înţeapă şi absorb seva elaborată de plantă. Seva pătrunde în aparatul bucal al insectei fără efort datorită presiunii naturale ce există în plantă. Seva ajunge în tubul digestiv, ce prezintă la partea posterioară o „cameră filtrantă” ce are rolul de a regla digesta. Producţia de mană depinde de conţinutul de azot al sevei vegetale, deoarece acesta aflându-se într-o cantitate mai mare duce la o dezvoltare mai puternică a insectelor producătoare de mană. Picăturile de mană excretate de insectele producătoare de mană sunt colectate de către albine, parcurgându-se aceeaşi paşi ca şi la producerea mierii din nectar, de la recoltare până la căpăcirea celulelor în care este depozitată.
